Desi cred ca tarie ca Brasovul e orasul cel mai frumos din Romania, weekend-ul trecut am ajuns pentru cateva ore la Sibiu unde oarecum, spre surprinderea mea, m-am simtit chiar ca acasa. Ador oamenii din aici, par atat de linistiti, atat de caldurosi, parca-s rupti dintr-o alta lume, o lume de poveste, unde fiecare zi rasuna ca o simfonie a lui Beethoven, grava, taioasa, nesigura, dar inconjurata de dragoste si beatitudine.
Nu va lasati totusi indusi in eroare de selectia de poze pe care am ales-o. Realitatea mea poate fi deformata de obiectivul aparatului de fotografiat ori de cel din spatele lui 😉 In plus toti oamenii veseli arata in mare masura la fel, odata ce l-ai fotografiat pe unul dintre ei, toti ceilalti iti vor parea la fel. Apoi, prin natura “injectiei zilnice”, in special cea de la ora 5 noi, romanii suntem in cautare de latura dramatica a vietii nostre. Ne cam place sa vedem oameni tristi si neajutorati, asociindu-ne sau proiectand pe ei toate relele care ni se arata.
In fine, noi am ajuns de fapt la Sibiu din dorinta de a schimba un pic peisajul urban. Avantajul societatii care se dezvolta sub ochii nostri e tocmai aceasta libertate de a calatori, de a descoperi lucruri noi, sau de a aprofunda chestiuni care nu sunt deja cunoscute. E ceva ce invatam sa facem de ceva vreme, noi ca societate in plina dezvoltare economica.
Ajunsi la Sibiu am gasit, asa cum ne si asteptam intr-o zi de weekend din toiul verii, un oras animat, cu un centru prin de turisiti carora li deschideau la tot pasul oportunitati de distractie sau de pretrecere a timpului liber.
Ciudat, judecand dupa pozele pe care le-am realizat acolo ai spune ca e un loc trist, insa trebuie sa recunosc ca ochiul meu “fotografic” e in cautare de cu totul altceva. Probabil Freud ar avea o explicatie foarte buna pentru asta. 🙂 Norocul meu ca nu ne-am cunoscut in aceasta lume 🙂
Enjoy!
Share it if you like it!!!