Maroc de la naftalina

Inclin sa cred ca experimentul “Lisabona de la Naftalina” a reusit, cel putin eu fiind placut surprins sa gasesc printre poze prafuite cateva care sa-mi mai spuna ceva, oricat de mic ar fi acel ceva.

“Maroc de la Naftalina” are la baza aceeasi abordare. Inclin sa cred ca la un anumit moment din viata ceea ce parea a fi deosebit candva are premise de a deveni banal, iar ceea ce candva era parea banal sa devina ulterior atractiv. Fundamental nimic nu s-a schimbat in afara de noi, oamenii care pe zi ce trecem evoluam, trecem la un alt nivel de perceptie fata de tot ceea ce ne inconjoara.

República Portuguesa

Dupa patru ani de la prima vizita am regasit “República Portuguesa” neschimbata, autentica, animata de aceeasi oameni calzi si prietenosi sufocati de miile de turisti veniti de prin toate colturile lumii pentru a-i admira frumusetea si pentru a se bucura in acelasi timp de ospitalitatea ei.

Am scris deja despre Lisabona si despre cum am revenit si am regasit poze realizate in urma cu 4 ani ca fiind suficient de atractive ochiului meu.

Lisabona de la naftalina

Lisabona e poate unul dintre orasele europene cu cel mai mare potential fotografic, cel putin vazut prin prisma fotografiei de strada.

Am vizitat Lisabona in primavara lui 2010 alaturi de un grup de fotografi apartinand Scoalii de Poetica Fotografica “Francisc Mraz”. Nu cred ca as gresi prea tare spunand ca, ajungand acolo am avut un singur scop: sa facem poze.

Prin Bucuresti de 1 Martie

Ma intreb pentru cati dintre noi nu e o zi de sarbatoare atunci cand ies afara din casa cu scopul clar definit de a face poze? Sa fie prima zi de primavara o buna oportunitate, chiar daca, judecand dupa vremea de afara, nu e chiar o zi de primavara ci mai degraba una de iarna tarzie?

Ei bine, invitat fiind la un atelier de fotografie de strada si impins de la spate de dorinta de a mai pune mana pe aparatul de fotografiat am iesit prin Bucuresti in chiar prima zi de primavara calendaristica.

Ziua Artei Fotografice in Romania

Pe langa toate zilele posibile pe care le putem gasi in calendar, iata ca din 2010, pe data de 11 ianuarie exista si Ziua Artei Fotografice in Romania. Detalii?

“Hotărârea privind declararea datei de 11 ianuarie Ziua Artei Fotografice în România este semnată de premierul Emil Boc şi contrasemnată de ministrul Culturii Kelemen Hunor şi de viceprim-ministrul Marko Bela.

Magura, Brasov – Un sat in varf de munte

Am incercat sa scriu ceva mai multe despre Magura, dar din nefericire nu mi-am gasit cuvintele. Au facut-o insa altii cu mult mai bine inaintea mea. 🙂

“Satul Măgura, deşi se află la numai 40 de kilometri de Braşov şi la o aruncătură de băţ de Bran-Moeciu, e departe de zgomotele asfaltului şi aglomeraţia oraşului, cu peisaje uluitoare, gospodării risipite pe dealuri şi oameni care-şi duc traiul aspru, de munte. Când veţi ajunge însă acolo, o să vă zâmbească blând și o să vă invite să le treceţi pragul.

Vulcanii Noroiosi in Alb si Negru

“Less is more” spune o veche sintagma. Desi nu pare deloc dificil de interpretat, fiecare ii atribuie propria sa semnificatie, in functie de trairile pe care le are la un anumit moment.

Cine nu se bucura atunci cand Soarele rasare de dupa norii negrii care au acoperit cerul mai multe zile, care au adus cu ei zile mohorate, pironindu-ne in casa, macinati de ganduri si idei in alb si negru cu usoare tente de gri?

Dupa astfel de zile “ploioase” am ajuns la Vulcani, intr-o insorita zi de vineri a lunii decembrie. Nu mai facusem poze de cateva luni bune si dorinta de a declansa, de a surprinde orice cadru mi-ar iesi in cale, ardea deja mocnit. Bucuria de a lua in mana aparatul as compara-o cu cea a copilului care-si gaseste cadoul mult visat sub bradul de Craciun.
Read more

Sibiu, Romania

Desi cred ca tarie ca Brasovul e orasul cel mai frumos din Romania, weekend-ul trecut am ajuns pentru cateva ore la Sibiu unde oarecum, spre surprinderea mea, m-am simtit chiar ca acasa. Ador oamenii din aici, par atat de linistiti, atat de caldurosi, parca-s rupti dintr-o alta lume, o lume de poveste, unde fiecare zi rasuna ca o simfonie a lui Beethoven, grava, taioasa, nesigura, dar inconjurata de dragoste si beatitudine.

Nu va lasati totusi indusi in eroare de selectia de poze pe care am ales-o. Realitatea mea poate fi deformata de obiectivul aparatului de fotografiat ori de cel din spatele lui 😉 In plus toti oamenii veseli arata in mare masura la fel, odata ce l-ai fotografiat pe unul dintre ei, toti ceilalti iti vor parea la fel. Apoi, prin natura “injectiei zilnice”, in special cea de la ora 5 noi, romanii suntem in cautare de latura dramatica a vietii nostre. Ne cam place sa vedem oameni tristi si neajutorati, asociindu-ne sau proiectand pe ei toate relele care ni se arata.

Romania, Te iubesc!

“- Ce ocupatie ai? – …hmmm, blogger!”, ascultam zilele trecute, o conversatie la radio Guerrilla. Cum naiba sa fii blogger, ca ocupatie, ma refer?

Si pentru ca rezonez cu aceasta noua ocupatie la fel cum o face o vioara in mana unui sculer-matriter, prefer sa ma limitez la ceea ce zice lumea ca ma pricep mai bine… 🙂

Team Buliding, un complex de oportunitati!

Cred ca-i deja evident faptul ca ne petrecem o mai mare parte din timp la serviciu decat acasa (fireste, se aplica pentru cine merge la serviciu). Asta presupune ca de-a lungul vietii ajungem sa dezvoltam mai multe relatii de familie, in afara de cea de acasa. Acum depinde de fiecare cate familii schimba pe parcursul vietii sale, referindu-ma aici mai degraba la cea profesionala. 🙂 Cert este ca in cadrul celeilalte familii (a se citi cea de la serviciu) ajung la un moment dat sa se cristalizeze niste legaturi care continua sa dainuiasca pana la “adanci batraneti”. Acest lucru poate constitui bazele unui astfel de concept, cineva, un corporatist creand astfel notiunea de Team Building.