Cum e sa fii singur? Atat de singur incat nici macar sa nu te mai regasesti printre propriile-ti ganduri? Sa fie liniste, s-ar auzi din strafundul gandurilor nostre…
…iar la cativa metri in spatele tau, dupa zidul care-ti tine tot timpul rece sa urle vacarmul strazii colorate, vesele, unde energia creste odata cu rasaritul Soarelui si scade dupa ce el e demult apus.
In viata ta ai vazut oameni zambind, ai zambit odata cu ei, erai plin de viata si totul in jurul tau era viu, dar acum vezi lumina patrunzand prin luminatorul cladirii vechi in coltul careia se zareste fereastra camarutei tale, ultima reduta in fata intunericului apasator care te inconjoara.
Ai trecut prin viata repede, cand erai copil voiai sa fii mare, sa muncesti, sa ai masina, casa, statut, sa traiesti o viata ca-n filme! Mare fiind ai vrut si familie, copii, nepoti, dar ei au plecat rand pe rand, iar tu, uita-te la tine cum esti lipsit de chef! Astepti sa vina iarna, apoi vara, sa vina noaptea si, poate cu putin noroc sa nu mai vina dimineata.
Ma privesti cu aerul celui care ai fost odata, acel barbat candva aprig si puternic alaturi de care stiai ca nimic nu ti se poate intampla. Privirea ta ma fascineaza. Imi aduce aminte de bunicul. Si el a muncit o viata, a visat si a trudit din greu pentru visurile sale. A avut copii, nepoti, pe noi adica, dar si atunci era trist. Semana cu tine, asa cum te vad eu prin fereastra ta, larg deschisa. El s-a dus demult. Tu, ma privesti inca si parca ai vrea sa-mi spui ceva. Iti dai seama repede ca nu vorbim acceasi limba, chiar daca ochii nostri par sa se fi inteles inca din prima clipa. Duc timid aparatul la ochi. Sunetul declansatorului aparatului meu foto suna sec si tare, precum capsa explodata al unui cartus de razboi, amenintand linistea asternuta in micul gang. Apoi din nou liniste…
As vrea sa-ti spun atatea, da nu pot, nu stiu, nu… E liniste! Lasa, te-am luat cu mine acum. O sa-ti povestesc mai multe atunci cand tu si eu vom vorbi acceasi limba.
Ramai cu bine, bunicule!
Share it if you like it!!!