“Less is more” spune o veche sintagma. Desi nu pare deloc dificil de interpretat, fiecare ii atribuie propria sa semnificatie, in functie de trairile pe care le are la un anumit moment.
Cine nu se bucura atunci cand Soarele rasare de dupa norii negrii care au acoperit cerul mai multe zile, care au adus cu ei zile mohorate, pironindu-ne in casa, macinati de ganduri si idei in alb si negru cu usoare tente de gri?
Dupa astfel de zile “ploioase” am ajuns la Vulcani, intr-o insorita zi de vineri a lunii decembrie. Nu mai facusem poze de cateva luni bune si dorinta de a declansa, de a surprinde orice cadru mi-ar iesi in cale, ardea deja mocnit. Bucuria de a lua in mana aparatul as compara-o cu cea a copilului care-si gaseste cadoul mult visat sub bradul de Craciun.
Asa ca am sarit din masina, am scos in graba aparatul din geanta, am lasat-o pesotia mea sa inainteze intr-un superb contre-jour si imediat a rasunat primul “click” in linistea mormantala care ne inconjura.
Sa mai fi continuat in felul acesta pret de vreo jumatate de ora, plecand apoi mai departe, spre casa, cuprinisi de un sentiment de liniste si bucurie sufleteasca, totul doar datorita unor raze de Soare si a unui minunat loc de pe suprafata Pamantului.
La cateva zile, imediat dupa ce am descarcat pozele pe hardul meu extern (pe care-mi salvez in general toate datele) am scapat unitatea de stocare pe jos si scapata a fost. Nemaiputand recupera nicio data si neavand backup la poze, ceea ce a ramas pe site e tot ce mi-a ramas de la Vulcanii noroiosi. Asa am ajuns sa-mi securizez toate pozele pe SSD-uri care sunt aproape indestructibile la socuri usoare. Dar, asta intr-o alta postare.
Share it if you like it!!!